Gasesc din ce in ce mai greu in Bucuresti locuri in care sa ma simt bine. Unele locuri, desi la un moment dat in viata mi-au placut, nu mai inseamna nimic pentru mine, sau foarte putin, mai sunt decat niste amintiri dintr-o vreme care a trecut. M-am schimbat, nu stiu daca in bine sau in rau, dar e clar ca nu mai sunt aceeasi, caut altceva.

Dar ce altceva? Intr-un mod idealist caut un loc in care sa nu trebuiasca sa tip ca sa ma auda persoana de langa mine. Undeva sa nu fiu nevoita sa inhalez mai mult fum de tigara decat cei care fumeaza langa mine. Undeva sa pot bea altceva decat o bere scumpa, un cocktail cu vodca, o Cola, o tequila sau un whiskey. Un loc in care sa pot asculta un rock de calitate, o balada care sa ma unga pe suflet, un jazz… altceva decat melodiile la moda. Sa nu trebuiasca sa admir o intreaga colectie de cizme, bluze, geci, bijuterii, telefoane trendy, fancy, cool.

Pe scurt, un loc in care sa simt ca pot fi eu, fara sa ii pese cuiva care nu m-a vazut nicioadata inainte cum sunt…

De ce m-am schimbat? Unii ar numi asta maturizare, altii ar spune ca am imbatranit, altii ar da vina pe lipsa timpului sau pe serviciu. Eu zic doar ca am evoluat.

Asadar, tot cautand (si negasind) un loc in care sa pot fi eu, eu libera (promit ca o sa scriu si despre libertate la un moment dat) am inceput sa mai scad din pretentii, macar cateva din criterii sa se indeplineasca.

Asa am ajuns sa merg in Tanu cu tei. Imi place muzica, si imi place ca mereu gasesc Silva neagra la ei. Si nu e foarte aglomerat. Oricum, un barulet “underground”, bagat intr-un gang de pe Lipscani, un loc, in mod cert, cu personalitate.

Tot asa am ajuns sa merg la teatru des, si aici pot numi orice teatru din Bucuresti, niciodata nu mi-a parut rau de banii dati. Odeon, Nottara, National, Bulandra.. toate sunt la inaltime. Dintre piesele preferate: Hangita de la Nottara, Marchizul de Sade de la Odeon, Machinal si Cadavrul Viu de la TNB (le-am vazut cu ani in urma, acum nu se mai joaca), precum si Henric al IV-lea de la Bulandra. (As zice si de filme, dar prea putine mi-au placut, iar de carti.. prea putine am citit. Zic doar ca Magicianul de John Fowles m-a schimbat un pic.)

Si ultima descoperire: Ceainaria din Cotroceni. Nu e un loc ca toate celelalte. E locul in care toate criteriile pe care le-am mentionat la inceput sunt atinse. E undeva pe langa Palatul Controceni. Nu are nici o firma luminoasa afara, decat un program discret pe usa. Totusi e mai mereu plin si e bine sa mergi cu rezervare. Muzica e undeva in surdina, de foarte buna calitate, orientala as spune, dar nu ma pricep prea tare, foarte placuta. Se sta pe niste perne pe jos, ca la turci sau asiatici. Servirea. Impecabila. Dupa ce te hotarasti, rasfoind meniul de cateva zeci de pagini, ce ceai vei degusta suni din clopotel si vine sa ti se ia comanda. Nu vine nimeni dupa o ora de la comanda sa te intrebe daca mai vrei ceva (si apoi din 10 in 10 minute), vei fi lasat in pace pana suni din nou din clopotel. Un loc uimitor care inca imi vine greu a crede ca exista.