Poveste despre diviziunea muncii
Publicat pe 24 Februarie 2006 in Arhiva.Tag-uri Technorati: capitolul catavencu academiei urilor urile capata vizibilitate academia
Capitolul I
Citeam zilele astea, pe un forum de protectia mediului, despre situatia “penibila” in care sunt puse ONG-urile de mediu din Romania. Unul dintre liderii de opinie, reusise in urma cu cateva luni, sa obtina de la un redactor al Academiei Catavencu, promisiunea de a ajuta ONG-urile de mediu sa aiba un spatiu de jumatate de pagina in fiecare editie a Academiei. De aici, pana la infiintarea rubricii “Eco-Off-uri” in celebra publicatie a fost doar un pas.
Se stie ca una dintre cele mai mari probleme ale ONG-urilor este ca nu au vizibilitate suficienta in presa, asa ca varianta in care aveau 3000 de caractere la dispozitie in fiecare editie a Academiei a fost salutata cu entuziasm.
Toata lumea s-a asteptat ca initiativa sa aiba mare succes, si ca ONG-urile se vor bate pe cele 3000 de caractere. Ei bine, nu a fost asa, sau nu chiar asa. “Lista de asteptare” a fost din ce in ce mai scurta. Iar, pana la momentul in care unul dintre articolele propuse de “societatea civila” nu a aparut in paginile AC a fost doar un pas. Redactorul Academiei a explicat ca materialul propus nu a fost scris intocmai in stilul AC si nu a fost acceptat de redactori, si ca rubrica Eco-Off-urilor va reveni cand se va propune un material suficient de bun.
Din acel moment ONG-urile nu s-au mai zbatut sa scrie, motivand ca ei nu sunt nici ziaristi, nici copywriteri si ca ei se pricep la mediu, nu la scris articole sugubete pentru Academia Catavencu, si ca ar trebui cineva profesionist sa le scrie.
Monolog
Mie mi s-a parut ca ONG-istii au avut oarecum dreptate, ca stilul Academiei Catavencu este aparte si pentru un ziarist, si cu atat mai mult pentru cineva care nu are nici o pregatire in domeniu. Dar:
- era si este in interesul ONG-urilor sa faca cat mai cunoscute cauzele pentru care lupta;
- Academia Catavecu are o vizibilitate foarte mare, o aparitie aici a unui ONG cu siguranta cantareste mult in ochii finantatorilor;
- majoritatea articolelor propuse au fost reeditate de redactorul Academiei, pentru a capata o forma cat mai buna si existau semne ca asa s-ar fi intamplat si in continuare.
Capitolul II – Povestea mea
Imi place ceea ce fac sa fac bine. Tocmai din cauza asta, pentru ca imi place sa ma autodepasesc, trebuie sa aleg foarte clar directiile in care ma indrept, pentru ca nu pot sa fiu cea mai buna in toate (din lipsa de timp, nu de alta 
).
Tocmai de aceea, ma astept ca cei care fac programare sa fie mai buni ca mine in programare, ca cei care fac webdesign mereu sa taie un HTML mai bine ca mine, sa scrie niste CSS-uri mai profesionist, etc.
Dar cand vad lucrurile facute de o agentie de webdesing mai prost decat le-as fi facut eu vreodata, ce concluzie sa trag? Ori ca nu am eu criterii bune de evaluare, ori ca agentia respectiva nu este asa “de top”?
Concluzia:
Imi tai singura HTML-ul, imi scriu singura CSS-urile si accept diviziunea asta a muncii doar daca le face cineva in locul meu mai bine. Dar daca nu le face nimeni deloc (vezi Capitolul I) sau daca le face mai prost (vezi Capitolul II), atunci eu voi profita de moment, si voi capata cunostinte in inca un domeniu 
.
Din pacate, in Romania, “PR-ul”, cum ii spun unii referindu-se la specialistul lor in relatii publice, incepe sa devina un expert in orice. Sau cel putin asa se crede ca ar trebui un PR sa fie. Activind intr-un domeniu oarecum la limita mai multor specializari, mi se pare normal sa incercam, in masura in care este posibil, sa stim cit mai multe din toate. Dar da, diviziunea muncii ramine si cine nu crede in ea reinventeaza mersul pe jos.
Mi s-a intimplat insa la fostul meu job de PR sa fiu pusa in situatia de a stii orice: design, machetare, pre-press, copywriting, media planning, marketing, elemente de arhitectura cit sa “construiesc” un stand expozitional, amenajarea de spatii de vanzare sau, si mai rau, notiuni juridice pentru a redacta diverse contracte cu furnizorii, legislatie referitoare la documentele necesare unui punct de lucru si a caselor de marcat, coduri vamale pentru a face un export temporar.
Evident, nu le-am stiut pe toate.
Insa da, este real, asa arata job description-ul unui PR in una dintre cele mai mari companii romanesti. Ar trebui oare sa le explicam ce inseamna totusi diviziunea muncii?
Diviziunea muncii = împărţire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operaţii parţiale, fiecare operaţie fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializaţi. Diviziunea socială a muncii = împărţire a producţiei sociale pe ramuri de producţie de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. (cf DexOnline)
In orice caz, eu spuneam de situatia in care cei specializati intr-un anumit domeniu nu fac lucrurile mai bine, sau mai profesionist decat cei nespecializati. Ce facem atunci lasam balta principiile de “diviziune a muncii” sau ne bazam pe faptul ca nu avem noi criterii suficinet de bune de evaluare a muncii lor?
Eu cred ca ideea asta implica cedarea in fatza unui “santaj” subtil: “ori te apuci de facut de toate, ori te trezesti in mijlocul unei lumi construite prost”!
Este o ramasita a unei bine-inradacinate idei kum ka “romanul se pricepe la toate” (ceea ce inseamna ca nu-i cu adevarat BUN in realitate la nimic).
Este ceea ce face ca Romania sa nu se distinga prin cine-stie ce lucruri “bune” in nici un domeniu!
REFUZ cat pot sa cedez in fatza unui astfel de “santaj” - pentru ca acest lantz de mici cedari duc la oboseala, acreala, supraincarcare si, in ultima (sau prima?) instanta la “lipsa de profesionalism”!.
Este ABSOLUT regretabil ca in majoritatea firmelor din Romania sefii promoveaza un astfel de comportament! De fapt, nu e vorba decat de dorinta mitocaneasca de a obtine profit mare si “nesustenabil” cu angajati putini!
Ca sa raspund la intrebarea initiala a Anei “ce facem?” - sa cautam cu totii sa “taiem” acest gen de tentative din fasha - si sa promovam profesionalismul si, mai ales, munca facuta “pe felie”, bine, si BINE APRECIATA!
PR=public relations=relatii publice( in traducere libera)( nu de alta, dar pe fondul obisnuintei de a nu mai traduce cuvintele pe rom, s-a cam incetatenit obisnuinta de a construi definitii si “foi de sarcini” din oficiu, si dupa auz… . a sti sa faci treaba asta nu inseamna sa stii sa faci de toate, ci inseamna sa poti relationa ( nu sunt in domeniu, dar un fin simt asta imi spune), inseamna ca mentii un cotact permanent cu toti cei care intra in contact cu organizatia la care lucrezi…pt asta PR-ist-ul trebuie sa aiba strategia de sustinere a acestor relatii, trebuie sa stie cum sa-si abordeze “omologii”( PR-ist-ii din alte locuri). Dincolo de asta, in primul rand , trebuie sa-si cunoasca perfect parametrii in care lucreaza( sa stie ce vor cei de la el din firma si care e pozitia generala a acesteia). Daca nu, lantul se rupe,si orice incercare de a promova un proiect, e facuta dupa auz, pe intuitii s.a.m.d.
Odata stratagia gandita, trebuie sa se bucure si de colaborarea celorlalti din firma, ca de-aia s-a inventat diviziunea muncii. Daca PR-ist-ul vrea pagina web, o redirectioneaza spre IT( asta neinsemnand ca el habar n-are ce inseamna un site).
Un ex clar( pt cei care au rabdare): daca unei firme ii scad vanzarile de sunca in mod dramatic, PR-ist-ul poate hotari sa invite un medic la TV care sa convinga populatia ca, consumul de sunca este benefic.Ideea apo urmeaza sa fie pusa in practica, dar oare tot de el?
Cred ca in esenta, sarcina lui ar fi nu cea de intrare pe piata, ci aceea de a redirectiona piata spre el.Desi un principiu mai degraba economic, nu ma indoiesc de faptul ca se poate adapta la orice domeniu.